NAN
Lms - 27 ani
Descriere:
?i-am spus vreodata cat de vara e in mine? ti-am spus cat de mult imi place sa imbratisez fulgere care prind conturul trupului tau? ti-am spus ca iarna ochilor tai dinspre seara se imbratiseaza aproape perfect cu soarele din sufletul meu? ti-am spus cat de dor imi e de ploile torentiale cu care te mangaiam si de necuvintele pe care le sopteam in noptile cu stele ferice? ti-am spus vreodata ca n-a fost nicio secunda in care sa nu te iubesc? Port in mine un tren care ma strabate uneori. Singurul calator esti tu. Stai la fereastra si din cand in cand imi faci cu mana cum ai face copiilor uimiti din garile mici de provincie. Peronul pe care stau e tot in mine, dar trenul nu opreste niciodata si asteptarea e tot in mine. Privesc trenul cum te indeparteaza. Nu-l pot opri - ma gandesc prudenta ca un copil dintr-o gara mica de provincie. Rotile trenului din mine le aud uneori mai departe sau mai aproape. Doar silueta ta e incerta. Cea ce mai e inca sigur e fereastra si asteptarea mea (O. B. ). Te uita cum ninge decembre. Spre geamuri, iubito, priveste -- Mai spune s-aduca jaratec Si focul s-aud cum trosneste. Si mana fotoliul spre soba, La horn sa ascult vijelia, Sau zilele mele -- totuna -- As vrea sa le-nvat simfonia. Mai spune s-aduca si ceaiul, Si vino si tu mai aproape; -- Citeste-mi ceva de la poluri, Si ninga. zapada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine. Si toate din casa mi-s sfinte; -- Te uita cum ninge decembre. Nu rade. citeste inainte. E ziua si ce intuneric. Mai spune s-aduca si lampa -- Te uita, zapada-i cat gardul, Si-a prins promoroaca si clampa. Eu nu ma mai duc azi acasa. Potop e-napoi si nainte, Te uita cum ninge decembre, Nu rade. citeste inainte. Cine nu l-a recunoscut pe inegalabilul Bacovia?! impreunul Oare de ce nu ne-a creat Dumnezeu Unul cu mainile mele impreunate in mainile tale intr-o rugaciune pentru cei care nu inteleg ca timpul se masoara in batai de inimi la unison, cu buzele mele lipite de buzele tale soptindu-si inauntru psalmii lui Solomon si marturisindu-si tacerile din piept cu ochii mei privind ochii tai si gasindu-si cea mai acasa priveliste singurul drum drept prin nor catre sub marul din Paradis. Oare de ce ne-a desprins Dumnezeu in Doi, doi indragostiti condamnati la zbor de fluturi cu o singura aripa, de ce a creat in ultima zi departarea ca o vrie pentru cel care incearca inaltarea si apoi s-a odihnit ca si cum s-ar fi simtit desavarsit vazandu-ne inventand in epoci de piatra Dorul. Oare de ce ne-a lasat Dumnezeu sa invatam singuri simturile, aromele si culoarea cand amandoi stim ca mainile prind sens doar pe pielea celuilalt ca buzele au gust doar sarutandu-si buzele gemene si numai in privirea ta regasesc culori. Sa ne amestecam celulele, iubito, si sa polenizam cu ele flori pana starnim primaveri in Ceruri Sa trezim cu sarutari in mijocul unei mari un munte si cu gurile noastre de noi nascuti in Rai care nu au invatat sa spuna decat primul cuvant:*